Iulia Pușcașu a declarat joi că nu ia în calcul o înfrângere în Danemarca, în prima manșă a finalei Ligii Campionilor, contra formației Viborg.
„La Oltchim am învățat să am mentalitate de învingător. Dacă pornim din start calculele de la o eventuală înfrângere în Danemarca și dacă ne mai gândim și la diferența cu care vom pierde, atunci am pierdut lupta pe jumătate. Nu ne gândim la înfrângere, noi suntem Oltchim. Ne gândim să învingem sau să facem un rezultat de egalitate. Așa am spus și înainte de meciul de la Gyor din semifinale și am avut dreptate. Normal că vom avea două partide foarte dificile, dar pentru ele ne-am pregătit un sezon întreg. Suntem pregătite din toate punctele de vedere, și psihic, și fizic, și tactic. Ne-am fi dorit să jucăm returul în sala de la Râmnicu Vâlcea, în fața publicului vâlcean, dar asta este situația”, a spus Pușcașu.
Joacă Elisei?
„Din punct de vedere medical, Elisei este refăcută aproape în totalitate. Este puțin în urmă cu pregătirea, lucru normal, având în vedere că nu a jucat de șase luni. Are o dorință fantastică să joace, muncește mult și dacă o ține tot așa eu cred că are șanse mari să joace în finală. Normal că ne-ar ajuta mult, forța Oltchimului crește cu Elisei în teren”, a precizat Voina. Voina ar fi vrut ca finala să se joace la Râmnicu Vâlcea!
„Am auzit și eu că interesul este mare, că cererea de bilete este enormă. Probabil că nicio sală de 10.000 de locuri nu ar fi fost suficientă. Eu îmi doream să putem juca la Vâlcea returul, în fața publicului care mereu ne-a împins de la spate. Normal că la București vor veni și oameni care, poate, nu au văzut în viața lor un meci de handbal feminin, dar asta este viața. Imediat după turul din Danemarca revenim în România și ne oprim la București, unde vom sta toată săptămâna. Avem timp să ne acomodăm. Am cerut conducerii clubului ca suprafața de joc pe care se joacă în finala Ligii Campionilor să fie montată abia vinerea, înainte de meci, pentru că fetele sunt nemulțumite de această suprafață, este foarte solicitantă și riscantă. Numai de accidentări la antrenamente nu avem noi nevoie acum”, a mai spus Voina
Oltchim Râmnicu Vâlcea va juca în finala Ligii Campionilor împotriva danezelor de la Viborg. Partida tur a finalei Ligii Campionilor va avea loc în 8 mai, de la ora 17.15, în Danemarca, iar cea retur, la București, la Sala „Ioan Kunst Ghermănescu”, în 15 mai, de la ora 20.45.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER